Despre un OM devenit istorie
Doresc în spatiul redus ce-mi stã la dispozitie sã vã vorbesc despre un arpãsean, despre un OM devenit istorie ( chiar dacã cu « i » mic, chiar dacã istoria unei mici localitãti !).
L-am cunoscut ( mai bine zis mi-l amintesc)pe la sfîrsitul anilor ’50, el tînãr profesor de limba românã, jucînd volei pe terenul din « tîrg », eu copil de 5-6 ani care abia îsi deschisese ochii spre lume. L-am revãzut apoi în anii ’70 : el ziarist la Tribuna Sibiului, eu student la medicinã. Am început sã ne cunoastem mai bine abia vara anului 1978, cînd s-a oferit sã-mi corecteze din punct de vedere al limbii, Lucrarea de Diplomã.
Deschis, prietenos, dar profesor de românã exigent, îmi soptea cu cãldurã si modestie: gramaticii certant, doctore, ori de cîte ori gãsea cã o turnurã a unei fraze nu suna cum trebuie.
Profitînd de concediul lui si de îndelungata mea vacantã, pînã la repartitie ne-am întretinut o varã întreagã cu discutii care porneau din realitatea comunei noastre natale pe care o iubeam atît de mult amîndoi, pînã pe tãrîmul filozofiei si literaturii universale, atît cît permiteau modestele mele cunostiinte de atunci.
Viata n-a vrut sã ne mai revedem decît în anul 1983, undeva, sub umbra unui artar de pe 129 str. din Cleveland Ohio. În scurta mea sedere, am reluat discutiile acolo unde le lãsasem în frumoasa toamnã a anului 1978. Rememorãri din trecutul multisecular si vise de viitor pentru satul nostru drag , desi, atunci, nici eu, nici el, nu îndrãzneam sã visãm mãcar la prãbusirea a ceea ce pãrea a fi eternul sistem comunist.
L-am reîntalnit la mijlocul anilor ’90, dupã ce s-a întors definitv în Arpasul notru natal. Marcat de anii care trecuserã peste noi, abãtut si îngîndurat din cauza surprizelor neplãcute ale vietii, dintre care starea sa de sãnãtate nu era ultima, prietenul meu de-o viatã ( si de acum, pacientul meu) stia sã se smulgã din îngîndurare si sã reînnoade firul discutiilor noastre începute în 1978. Cîte proiecte, cîte vise si apoi dezamãgiri si ( el fiind fire mai optimistã decît mine !) iar vise, în legãturã cu viitorul sãtucului nostru în care, desi anii de libertate treceau, nu se lega nimic ! Cîte zile si seri petrecute împreunã. Pînã la stupida lui plecare dintre noi ! Îmi amintesc cum într-una dintre aceste seri i s-au umezit ochii cînd i-am pus la casetofon o emisiune pe care o inregistrasem, cîndva, în anii negri din ultima perioadã a epocii Ceausescu. Emisiunea începea asa: Aici Washington, Vocea Amercii ! Vã vorbeste Viorel Paltin !
Ati înteles acum despre cine este vorba, despre arpãsanul nostru de omenie, Viorel Cucu cu nume de microfon Paltin ! Dacã ar putea vedea de acolo de sus aceste rînduri, în aceastã publicatie pe care si-a dorit-o atît de mult, sunt convins cã fata lui brãzdatã de ridurile tristetii s-ar însenina.
Aici « Foaia Arpaseanã » vocea scrisã a arpãsenilor de pretutindeni, redactor s ef (nu are importantã numele) prietenul lui Viorel Cucu si învãtãcelul lui amator într-ale ziaristicii. Aici « Vocea Arpãsenilor » dar… fãrã Viorel Cucu !
( Gheorghe Serbu, consilier local)
Articol aparut in MONITORUL DE FAGARAS, 5 octombrie 2008 (link)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu